MIC DICȚIONAR DE EXPLICAT FEMEIA – FLORILE

Femeia se încărca de la flori, cadouri și de la natură.
Bărbatul se încarcă de la Femeie.

Florile reprezintă pentru femei o sursă puternică de încărcare.
Dacă femeia e încărcată și fericită, toți cei din jurul ei beneficiază de această energie.

Creatorul ne-a creat diferit: Femeie – Bărbat, pentru a fi complementari și a face echipă. Și noi, ce facem?! De cele mai multe ori, facem război!

Așa cum spuneam, suntem creați diferit, cu nevoi diferite.

Nu există femeie, care să nu vibreze, care să nu se lumineze, atunci când primește flori! Nu există! Dacă o femeie nu vibrează când vede și adulmecă florile, atunci e în energie masculină. Nu e femeie, e mai mult bărbat.

Marea industrie de flori este creată special pentru femeie. Chioșcurile pline cu flori la colț de stradă sunt construite pentru femeie. Varietatea de sortimente, mirosuri și culori există special pentru femei!!!

Nu ai să vezi un bărbat fericit că primește un buchet de flori. El se va bucura, eventual, dacă primește cadou o sticlă cu vin.
Sticla de vin are formă de…falus!
Florile au formă de…nemărginire!

Vedeți?! Și cadourile sunt create special pentru destinatarii lor. Și e de preferat să nu judecăm dorințele și nevoile celuilalt (femeie sau bărbat). Ca să nu fim și noi judecați.

Mulți bărbați sunt educați să meargă cu flori, când se întâlnesc cu o femeie. Nu e doar un gest de politețe. E mult mai mult! PANTERA SĂLBATICĂ DIN FEMEIE SE ÎMBLÂNZEȘTE LA VEDEREA FLORILOR!

Femeile sunt fascinate de flori! Iar bărbații sunt fascinați de femei!

Nu vezi o mireasă fără un buchet de flori în mâna. Nu vezi o premiantă a jocurilor olimpice fără un buchet de flori în mână. Nu vezi o profesoară, care să nu fi primit flori.

Pentru că femeile se oglindesc în mod inconștient în flori.
Florile, pe care ele le preferă, le caracterizează pe femei, în acel moment din viața lor.

Pentru că floarea e chiar ea, femeia – frumusețea și miracolul vieții! (Creatorul a hotărât ca femeia să nască, în ea să se întâlnească vizibilul cu invizibilul, spiritul și materia. Adică, toate generațiile au existat prin acest rol magic al femeii, avându-l partener pe bărbat! Repet, PARTENER, nu inamic!).

Femeia se încarcă de la flori și de la natură.
Bărbatul se încărca de la femeie.
O femeie descărcată (nefericită) nu poate oferi nimic.
O femeie încărcată (fericită) oferă Infinitul!

Iubim, suntem iubiți și din ce în ce mai fericiți!
EMMA TOADER, psiholog și jurnalist
Specializare: psihologie clinică și NLP (programare neurolingvistică)

PSIHANALIZA ȘI ACTORII

Actorii nu fac decât să pună în act ceea ce omul obișnuit interpretează în fiecare zi: rolurile.
Rolul de mamă, de fiică, de tată de iubit, de copil, de adult, de soție, de soț..

Dacă întrebi un actor ce rol i-a plăcut cel mai mult dintre cele jucate, cel mai probabil va spune că aproape toate, pentru că ele, rolurile, sunt părți din el. Părți care, dacă nu sunt la vedere, sunt ascunse în Umbra sa, a actorului.

Omul obișnuit, care urcă doar pe scena vieții lui, primește rolurile la fel de inocent ca omul-actor. Nu știe ce înseamnă să fii soț sau soție, femeie sau bărbat, amant sau amantă angajat sau angajator, dar descoperă pe parcurs bogăția rolului, pe care încearcă să-l joace impecabil, uneori identificându-se cu el.

Ce se întâmplă când te identifici cu rolurile? Cine mai ești tu, dincolo de rol?
Sunt întrebări atât pentru actori, cât și pentru spectatori.

Ne putem întreba și de ce vin oamenii la teatru?
În afară de răspunsul clasic: ca să se re-creeze, mai este o explicație. Teatrul poate fi o formă de terapie, cea mai apropiată fiind psihodrama, când personajele pun în act lumea interioară a privitorului.

Poate de aceea sunt mari actori, care pentru actul creației lor, au ales psihanaliza.
Woody Allen a mers, săptămânal, mulți ani la rând, la psihanalist, devenind analizatul din terapia psihanalitică.
Și marele actor John Malkovich a ales să facă terapie psihanalitică.
De ce Woody Allen mergea la psihanalist? Pentru că ăsta era modului lui de a se re-crea, de a se crea din nou, de a se descoperi cu lumea lui interioară, de a accesa părți din el și noi resurse. Ședințele de terapie, cu trăirile și dialogurile lor, erau, de multe ori, fructificate în rolurile pe care le juca.

Pentru că psihanaliza pentru actor este ca teatrul pentru omul obișnuit: o poartă, care deschide noi întrebări și drumuri spre miezul ființei!
E plonjarea în interiorul ființei, pentru a găsi perla și anume cine este omul, dincolo de rol…

EMMA TOADER, psiholog și jurnalist, autoarea cărții în curs de apariție „Porția de fericire

CADOUL

Puterea intenției, despre asta vom vorbi și despre cadouri.

O prietenă foarte bună era stresată pentru că urma să plece dintr-o deplasare la munte, in interes de serviciu, unde avea mult de muncă.
I-am spus să considere deplasarea la munte drept un cadou pentru ea, venit de la Univers.
Știți ce s-a întâmplat? Autocarul in care a mers a fost gol, avand-o doar pe ea musafiră, împreună cu organizatorii deplasării. A ajuns la munte, unde a avut puțin de lucru, dar prietena mea a avut timp să se plimbe prin Poiana Brașov, alături de niște gazde minunate.
Ceea ce părea un coșmar și o epuizare a fost cadoul, despre care i-am vorbit…

Atunci când iei fiecare lucru ca și când ar fi un cadou pentru tine, asta experimentezi.

Dacă mergi cu autobuzul, să te gândești că autobuzul a venit special pentru tine…

Dacă îți cumperi fructe, să te gândești că ele au fost culese special pentru tine…

Și Soarele răsare special pentru tine, chiar dacă sunt zile in care nu ai timp să-l vezi…

Să trăiești fiecare zi, ca și când toate sunt un cadou pentru tine, înseamnă să fii din ce în ce mai prezent in viața ta și în recunoștință.

Existau triburi care se trezeau dimineața gândind că trezirea lor ajută Soarele să răsară in fiecare dimineață…

Cum este să te trezești și să îi spui Soarelui:”Îți mulțumesc că și azi ai răsărit pentru mine?!”.

Asta înseamnă să experimentezi, zi de zi, BUCURIA, uimirea, fascinația, entuziasmul, recunoștința!
Cu toate cadourile Pământului pentru tine!

Iubim, suntem iubiți și din ce in ce mai fericiți!
Emma Toader, psiholog și jurnalist, autoarea cărții in curs de apariție „Porția de fericire”
Specializare:psihologie clinică și NLP ( programare neurolingvistică).

DESPRE MITUL IUBIRII NECONDIȚIONATE ÎN RELAȚIILE DE CUPLU

Iubirea necondiționată este doar iubirea mamei față de copiii ei. Punct.

Nu vorbim, acum, despre Divinitate și despre iubirea necondiționată a Divinității. Vorbim despre relațiile dintre noi, oamenii.

Nici iubirea tatălui față de copiii săi nu e necondiționată. Tatăl pune niște limite, are niște cerințe (ceea ce e normal, după mine). Își iubește copiii, dar are așteptări de la ei.

Când ai așteptări, nu ai cum să ai iubire necondiționată…

În relațiile de cuplu, nu se pune problema de iubire necondiționată. Deși ne mai îmbătam cu această iluzie.
Nu spun că trebuie să pui condiții. Ci explic imediat.

Dacă tu îl iubești pe celălalt și îi tot dai, îi oferi, fără să ai așteptări, bravo, ai devenit iluminat!
Dar, în forul tău (superior, inferior, cum vrei să-i spui) dăruiești și e normal să și primești. Dacă doar dăruiești și nu primești, mai devreme sau mai târziu, vei fi frustrat. Dacă doar primești, dar nu dăruiești, mai devreme sau mai târziu, îl vei frustra pe celălalt.

Așa că, în relațiile de cuplu, armonia e atunci când dai-primești, primești-dai. Amândoi sunt în poziția de câștig-câștig și nu de câștig-pierdere.
Bineînțeles că vorbim de percepții.

Am spus că în forul tău (superior, inferior, cum vrei să-i spui) dăruiești și e normal să și primești.

Hai să revenim la cum se întâmplă lucrurile în natură, cea mai bună profesoară a noastră.
O floare din grădină dăruiește parfumul ei, culoarea și frumusețea ei și energia ei. Îți bucură toate simțurile: tactil, miros, văz…
Pare că oferă acest lucru necondiționat. La prima vedere.
DAR! Înainte de a oferi, ea a primit! A primit din bogăția pământului în care a fost plantată, a primit apă, aer, soare!
Și, de multe ori, înainte de a răsplăti privitorul cu parfumul ei, acea floare a fost îngrijită cu multă atenție și iubire de grădinar!
Femeia e Floarea!

Iubim suntem iubiți și din ce în ce mai fericiți!
EMMA TOADER, psiholog și jurnalist, autoarea cărții în curs de apariție „Porția de fericire”.
Specializare: psihologie clinică și NLP (programare neurolingvistică)

PULSUL

Motto: Lumea pe care o vezi nu face decât să îți arate câtă bucurie ți-ai îngăduit să vezi în tine și să accepți să ai. (Cursul de miracole).

Există un Puls al naturii, al pământului, al Universului, al Creatorului…

Vă mai amintiți cum se aude, la ecograf, inima unui copilaș din burtica mamei? E, așa e și Pulsul Universului!
Vine din „Inspir, Expir!”, din flux-reflux, din plin-gol (Lună plină, Lună nouă), din creștere- descreștere…

Viața noastră respectă aceste principii universale. Fie că vrem, fie că nu vrem. E ca Legea gravitației. Există, oricum.

Când nu trăim conștient, nu suntem racordați la Pulsul Universului. Pulsul nostru bate mai repede sau mai încet decât acesta. De asta ne simțim epuizați. În frică.

E ca și când ne trezim, în fiecare zi, în Ziua Cârtiței, și vrem să alergăm cât mai repede ca să prindem Orizontul (linia aceea care unește Cerul cu Pământul).

Începem să trăim conștient doar după ce ne oprim din iluzoria alergare și ne întrebăm: „Unde alerg în fiecare zi?”, „Unde mă grăbesc?!”.

Un bărbat simpatic îmi spunea că nu-i ajunge timpul pentru câte are de făcut. Că 24 de ore sunt prea puține. Și că, pentru el, cel mai frumos și prețios cadou ar fi ca, cineva să-i ofere timp.

Ce credeți că se întâmplă? Unde aleargă acest bărbat? Spre nemurire. Acolo există tot timpul din lume!

Mai în glumă, mai în serios, i-am spus că pe piatra lui funerară o să scrie:” A fost un bărbat drăguț. Păcat că n-a avut timp!”

Când nu mai avem timp? Când credem că cei mai frumoși ani au trecut. Când credem că ieri putea să fie mult mai frumos decât azi.

Când pulsul nostru nu vibrează în același ritm cu cel al Universului, ci bate mult mai repede, aproape într- o întrecere istovitoare. Când suntem separați de suflet. De Bucurie.

Ce putem face?
Putem face ceva ce n-am mai făcut până atunci: o zi în care nu facem nimic.

Ci doar ne lipim urechea de un copac și ascultăm ce spune el despre Timp: „Pentru mine, Timpul nu există! E doar Azi! E doar Acum!”.

Apoi, putem trece cu mâna mângâind iarba, pământul. Pământul, locul rădăcinilor noastre, unde se află strămoșii noștri, Pământul roditor, care hrănește hrana noastră!
Conștienți că putem merge, respira, binecuvânta: O nouă zi!

Să fim iubiți și din ce în ce mai fericiți!
EMMA TOADER, psiholog și jurnalist, autoarea cărții în curs de apariție ” Porția de fericire”.
Specializare: psihologie clinică și NLP ( programare neurolingvistică).

MÂNGÂIEREA

Ursuzi sau supuși, triști sau entuziasmați, toți (sau aproape toți) tindem după această magie numită MÂNGÂIEREA.

Povestea începe cu mult timp în urmă, când viitoarea mamă își mângâie burtica în care se află viitorul nou-născut.

Apoi, pruncul e mângâiat de mamă. Nu degeaba se spune că între nevoile de bază ale copilului nou-născut, pe lângă hrană și somn, la loc de frunte se află atingerea mamei, mângâierea ei, dezmierdarea…

S-au făcut și studii, care au demonstrat acest lucru, că în procesul de creștere armonioasă a copilului, mângâierea este foarte importantă.

Când copilul mic vrea să fie ținut în brațe de mamă, el vrea de fapt să-i fie satisfăcută această nevoie de siguranță, prin atingerea mamei.

Dacă s-ar inventa o reclamă a zilelor noastre pe această temă, ea ar suna cam așa: „Pentru o viață sănătoasă, MÂNGÂIEREA E DE BAZĂ!”.

Multi adulți nu sunt conștienți de nevoia lor de a mângâia și de a fi mângâiați. Felul în care s-au petrecut lucrurile în copilăria lor se reflectă, într-o măsură mai mare sau mai mică, in viața lor de oameni mari.

Unii refuză, la propriu, mângâierea părinților, pe motiv că nu mai sunt mici, alții pot interpreta acest gest ca pe o slăbiciune.

Dintre ei, răsare o categorie aparte, care exersează mângâierea: ÎNDRĂGOSTIȚII.

Îndrăgostiții nu numai că vor să-și soarbă timpul împreună, ei vor să se atingă, să se mângâie…
Mâna care se plimbă agale pe pielea celuilalt poate duce la o frenezie de senzații, sinonime ale plăcerii.

De aceea, psihologic, despărțirile, separările sunt percepute ca fiind dureroase între îndrăgostiți sau foști iubiți, pentru că începe să lipsească această componentă a atingerii, care se fixase în memoria celulei.

Sunt și persoane pentru care atingerea poate reprezenta o amintire dureroasă. Am o prietenă, care nu suportă să fie mângâiată pe podoaba capilară, pentru că asociază acest gest cu momentele neplăcute din copilăria ei, când mama o trăgea de păr, drept pedeapsă.

Masajul este tot o formă de mângâiere.
Sub ideea de masaj de relaxare se află nevoia omenească de atingere, ca un strigăt după iubire.
Să ne reamintim că bebelușul, între băiță și alăptare, este beneficiarul…( ați ghicit!?) unui masaj!!!

Când îndrăgostitul spune că îi e dor de ființa iubită, el apelează la memoria emoției. Îi e dor să îl vadă, să îl audă și să îl simtă, adică să îl atingă pe celălalt.

Pentru că MÂNGÂIEREA este o comunicare, o trăire, o simțire, dar mai ales o ANCORARE!

Așa că, până data viitoare, vă invit să exersăm mângâierea.
Lăsați-vă mângâiați de cei pe care îi iubiți și, la rândul vostru, mângâiați!
Într-o magică porție de fericire!

Iubim, suntem iubiți și din ce în ce mai fericiți!
EMMA TOADER, psiholog și jurnalist, autoarea cărții în curs de apariție „Porția de fericire”.
Specializarea: psihologie clinică și NLP ( programare neurolingvistică).

Emma Toader: „Psihologia a devenit felul meu de a fi”

Psihologul şi jurnalistul Emma Toader ne vorbeşte despre culisele muncii unui psiholog, despre cartea sa care va apărea în curând şi despre motivele pentru care românii sunt reticenţi să accepte ajutorul psihologului.

R: Timp de douăzeci de ani aţi fost jurnalistă, după care v-aţi schimbat profilul profesional şi v-aţi îndreptat spre psihologie. De ce?

Emma Toader: Nu cred că există o singură explicaţie, ci mai multe. De altfel schimbarea nu este foarte mare. Jurnaliştii şi psihologii au multe lucruri în comun: pun întrebări, analizează şi interpretează răspunsurile. Şi unii şi alţii folosesc în munca lor cuvântul. Cuvântul care poate să vindece sau poate să rănească. Cred că după ce mănânci zi de zi aceaşi mâncare, care îţi place foarte mult, la un moment dat apare o senzaţie de saturaţie. Cred că oamenii în jurul vârstei de patruzeci de ani, simt nevoia de o schimbare. Unii dintre ei merg către această schimbare, sau au norocul să vină schimbarea către ei, fără ca ei să facă ceva, iar alţii nu iau această decizie şi trăiesc cu regrete.

R: A fost greu să faceţi această schimbare în viaţa Dvs.?

Emma Toader: Culmea ironiei este că, deşi ne temem de schimbare, aceasta ne duce către ceva mult mai uşor. Mi-a fost mai greu cei douăzeci de ani, cât am fost jurnalist, am fost reporter. Este o muncă stresantă, care te stoarce, te epuizează. Îţi place, are multă adrenalină, îţi dă o identitate, simţi că aparţii acestei categorii profesionale (deşi nu este atât de reglementată pe cât ar trebui) E un microb, spun unii. Eu spun că e o pasiune. Dacă nu ai pasiune, nu poţi să faci această muncă. Schimbarea s-a produs, pentru că trebuia să se producă. Totuşi îmi pun întrebări. Există cărţi de psihologie, cum ar fi cartea lui C.G. Jung: Amintiri, vise, reflecţii. Eu am cumpărat această carte încă din ’93, când mi-am început cariera în jurnalism. Dar am citit cartea abia cu 20 de ani mai târziu, când am început facultatea de psihologie. Mi-am pus întrebarea de ce am cumpărat cartea, dacă nu am citit-o atunci? Era oare destinul? Nu cred că pot răspunde la întrebarea dacă există un destin sau noi ne modelăm singuri destinul. Cred că amândouă enunţuri sunt adevărate, deşi la prima vedere par antagonice. În ceea ce priveşte această schimbare, eu am început să caut, dar în acelaşi timp parcă şi noua profesie mă căuta pe mine. Rutina te forţează să ieşi din zona de comfort, cum spun unii, deşi nu e aşa de comfortabil. Şi atunci am început ceva nou, dar ca pe o joacă. În anul 2008 am făcut NLP (programare neurolingvistică), timp de doi ani de NLP, însemnând sute de ore de dezvoltare personală și alte sute de ore de formare in programarea neurolingvistică, în coaching NLP. Eram jurnalistă pe vremea aceea şi am auzit de la mai multe persoane, că şi-au schimbat viaţa în urma acestui curs. Eu eram sceptică – pentru că aşa sunt jurnaliştii în general – mă uitam la ei întrebător, dar am mers să văd despre ce este vorba. Aşa a început schimbarea. Treptat. După ce am învăţat acolo câteva lucruri, făceam coaching cu colegii ziarişti, acreditaţi la parlament, unde lucram şi eu. Iar reacţiile pozitive au început să sosească. Mi-am dat seama că prin întrebări, se poate conştientiza în celălalt problema pe care o are şi se poate ajuta să găsească răspunsurile corecte. Acest lucru îl face NLP. Cu timpul însă mi-am dat seama, că nu poţi să activezi în această profesie dacă nu ai şi o diplomă. Aşa că m-am înscris la facultatea de psihologie, pe care am terminat-o în timp ce lucram. Colegii mei nici nu ştiau că eu urmez cursurile la facultate. Era greu. Fugeam de la redacţie la facultate, când mă aşezam la cursul de psihologie transpersonală, suna telefonul că Elena Udrea sau Traian Băsescu are o conferinţă de presă şi trebuia să mă duc.

R.: Ce v-a atras către psihologie? De ce psihologie şi nu cibernetică?

Emma Toader: Cred că ne atrage ceea ce este în structura noastră. Este fascinantă mintea noastră, comportamentul nostru, fiecare are o poveste de viaţă; lucrurile care ni se întâmplă, felul în care ne ridicăm după ce ne-am împiedicat. Toate aceste lucruri mi se par fascinante, cum fascinanţi mi se par oamenii care au avut o contribuţie în psihologie prin diverse tehnici. Mă gândesc acum la Milton Erickson, care vorbeşte despre hipnoză, care era un om vesel şi primea fiecare om care venea la el cu foarte multă bucurie, pentru că ştia că fiecare om este unic şi avea o comunicare cu ei de la suflet la suflet. Se spune despre psihologi – nu ştiu dacă este adevărat sau nu – că ei vin pe linia vindecătorilor. Cred că este un sâmbure de adevăr în această etichetă. Ei vor să înţeleagă, dar în acelaş timp să-l simtă pe celălalt om. Cred că primii oameni pe care au făcut acest experiment au fost ei înşişi.

R.: Cum aţi început? Vă mai aduceţi aminte de primul pacient?

Emma Toader: Nu. Celor care vin la cabinet li se spune pacienţi sau clienţi. Mie nici unul dintre aceşti termeni nu-mi plac. Pacient înseamnă că omul are deja o boală, nu ai multă libertate de mişcare, iar client iarăşi nu găsesc că e un termen potrivit, sună prea comercial. Ei sunt oameni cu probleme sufleteşti, care au nevoie de ajutorul altor oameni mai specializaţi în acest domeniu. Revenind la întrebare, nu-mi amintesc de primul om, pentru că aceasta a venit după ce am terminat cursul de NLP, iar după aceea această activitate, acest coaching, aceste discuţii au devenit pentru mine un fel de a fi.

R.: M-ar interesa că în ce măsură vă transpuneţi în situaţia acelor oameni, care vin la cabinet, pentru că au nevoie de sprijinul Dvs. Aplicaţi doar tehnicile pe care le-aţi învăţat sau şi preluați problemele pe care le au, vă implicaţi emoţional în rezolvarea problemelor lor?

Emma Toader: Cei care vin la cabinet nu sunt obiecte. Sunt fiinţe. Oameni care au o greutate în spate şi trebuie să urce muntele. Psihologul nu poate să preia greutatea de pe spatele lor şi nici nu poate să urce pe munte în locul lor. Psihologul însă poate să fie un ghid. Să-l îndrume pe om, să-i fie antrenor, să-i arate drumul pe unde să meargă. În ce constă acest ajutor? De exemplu ca ei să trăiască în prezent, să fie aici şi acum. Mulţi trăiesc în trecut sau visează viitorul, dar nu sunt prezenţi aici şi acum, când e nevoie de ei. Psihologul îi ajută pe oameni să iubească. Să iubească pe alţii, dar să se iubească pe ei. Pentru aceasta ai nevoie să te împaci cu tine. Cam de aici începe drumul, de aici trebuie pornită escaladarea acelui munte despre care vorbeam.

R.Ştiu că scrieţi o carte. Despre ce este vorba în această carte?

Emma Toader: Cartea se va numi Porţia de fericire. Cartea, pe care o scriu, este „o porție de fericire”. Cred că fericirea este o stare, care se exersează si este de preferat să îți iei in fiecare zi „porția de fericire”. -Există o legătură între psihologie, mersul la psiholog și fericire? -Există o mare legătură. Asta mă duce cu gândul la profesoara mea preferată din facultate, Gabriela Stoltz, care ne vorbea, adesea, despre cât de fascinantă este această profesie, în care ai ca instrument de lucru cuvântul. Ea ne spunea: ” Noi, psihologii, lucrăm cu sufletele oamenilor. Transformăm nefericirea în fericire!”. Iar eu vin și zic: Noi, psihologii, suntem special antrenați să îi ajutăm pe oameni să-și transforme nefericirea în fericire! Să se descopere și să trăiască ” cu ochii larg deschiși „, intr-o relație mai bună cu ei, înșiși! Pentru că merităm să fim fericiți! De când am devenit psiholog cu normă întreagă, am făcut un blog, care se numeşte aşa. Aici scriu despre toate aceste lucruri. Porţia de fericire sper că va fi una din acele cărţi pe care dacă le citeşti „faci click” cu anumite amintiri, stări sufleteşti ale cititorului. Această carte poate să-i ajute pe cititori să facă o schimbare în bine în viaţa lor. Eu cred că schimbarea înseamnă: acceptă-te. Acceptă-te ca om, cu limitările tale, cu abilităţile tale, cu greşelile tale, cu măreţia ta. Nu scriu această carte ca neapărat să placă. Scriu ca să-i ajut pe cei care cred că au nevoie de ajutor şi care acceptă ajutorul.

R.: Când va apărea cartea?

Emma Toader: Sper că în septembrie.

R.: Sunteţi activă pe reţele de socializare. Care este experienţa Dvs. oamenii sunt interesaţi de consiliere psihologică? În România această ştiinţă nu are tradiţii mari. Există tot felul de prejudecăţi şi reticenţă în legătură cu a merge la psiholog. S-a schimbat ceva în ultiii ani?

Emma Toader: Cred că suntem la început de drum. A merge la psiholog încă nu este considerat un lucru absolut normal. Sunt mai multe motive. În primul rând mentalitatea. Mulţi cred, că cine merge la psiholog, e nebun. Este o percepţie falsă, bolile psihice sunt tratate de psihiatru, e un domeniu al medicinei. La psiholog mergi atunci când simţi că nu mai poţi face faţă problemelor şi ai nevoie de sfatul unui specialist. A merge la psiholog ar trebui să însemne normalitate. Românii sunt foarte stresaţi din cauza taxelor, a creditelor, a incertitudinilor, a nivelului scăzut de trai, din cauza sistemului de învăţământ sau de sănătate etc. Totodată în viaţa fiecăruia poate să vine o perioadă mai grea în urma unui divorţ, sau după pierderea unei persoane dragi, deci oamenii sunt copleşiţi de aceste probleme, dar totuşi nu merg la psiholog şi nici nu au încredere în ei. Spun „Ce pot ei face? Oare nu tot eu trebuie să le rezolv problemele” Da, dar psihologul poate să-i ajute şi astfel problemele pot fi rezolvate mai uşor. Un alt motiv ar fi că nivelul de trai este cel pe îl care ştim, iar consultaţiile psihologice nu sunt ieftine, mulţi nu îşi permit financiar să meargă la psiholog. Poate că şi statul ar putea să facă ceva în sensul acesta, pentru a facilita accesul la consultaţii psihologice.

Interviu realizat de Székely Ervin

EXERSEAZA FERICIREA!

În prima etapă, o poți simula.
Te poți preface că ești fericit! Până îți iese.

Apoi, exersezi!

Așa ai făcut cu nefericirea.
Și așa poți să faci și cu fericirea.

Nu trebuie să pleci din țară sau de pe Planetă, ca să fii fericit.
Exersează, oriunde te afli!
Conștient!
Până când fericirea ta devine un reflex! …Pavlov?!

Iubim, suntem iubiți și din ce în ce mai fericiți!
EMMA TOADER, psiholog și jurnalist, autoarea cărții în curs de apariție „Porția de fericire”.
Specializare: psihologie clinică și NLP ( programare neurolingvistică).