V-ați întrebat, vreodată, de ce frații cresc atât de diferit?
Pentru ca sunt diferiți, ați răspunde voi, probabil. Răspuns corect, dar mai este ceva.
În afară de faptul că fiecare persoană este unică și diferită și fiecare copil are calitățile sale și modul său de dezvoltare, mai este ceva.
Acel ceva se referă la ATITUDINEA DIFERENȚIATĂ, DIFERITĂ A PĂRINȚILOR față de copiii lor.
Sau, altfel spus:”Ochiul stăpânului îngrașă vaca!”.
„Am crescut cu aceeași mama și cu același tată și, totuși, eu și fratele meu (sora mea) suntem atât de diferiți”, auzim, adesea.
Părinții au o atitudine diferită față de copiii lor.
” Îi iubesc la fel”, ar trebui tradus „îi percep diferit și mă comport diferit cu ei”.
Adică, de obicei, un părinte e mai îngăduitor cu unul dintre copiii săi și mai exigent cu altul, îl laudă tot timpul pe unul și îl critică pe celălalt, petrece mai mult timp cu unul dintre copii și mai puțin cu celălalt, are răbdare mai multă cu unul și mai puțină cu celălalt.
Pentru că, psihologic, SE IDENTIFICĂ mai mult cu unul ( de obicei, cu cel față de care e mai înțelegător) și mai puțin cu celălalt.
Tendința, conștientă sau nu, este de a aproba ceea ce se aseamănă cu noi și de a respinge ceea ce e diferit!
Mai poate exista și cazul în care părintele este nemulțumit de el însuși și, atunci, îl va rejecta exact pe copilul care-i seamănă, în care se oglindește!
Acestea fiind zise, puteți să vă amintiți, măcar de acum încolo, că PRIMUL PAS ÎN SCHIMBARE este CONȘTIENTIZAREA!
Să fiți iubiți și din ce în ce mai fericiți!
EMMA TOADER
Psiholog Emma Toader - Porţia de fericire 
Da, asa este! Eu am doi baieti si ma comport diferit cu ei. Sunt critica si iubitoare cu amandoi, dar cu unul din ei sunt mai critica si mai cicalitoare, doar pentru ca se comporta altfel deca asteptarile mele. Noi avem anumite asteptari de la ei si nu prea „digeram” usor daca ei au alta perceptie. Trebuie sa-i acceptam asa cum sunt si daca le oferim dragoste neconditonata reusim sa le oferim un suport emotional solid, pe care ei se pot baza. Asta ii ajuta sa creasca oameni adevarati.
ApreciazăApreciază
Sigur este probabil psihologic demonstrat ca parintele se identifica in unul din copii si atunci pe acela il compleseste cu atentia lui. Dar cred ca si situatia in care fratele( sora) mai firav, slab, neajutorat este complesit cu grija si atentie in detrimentul celui mai puternic pe principiul ” el este puternic se descurca singur”. Personal eu nu ma identific in totalitate cu fiica mea chiar admir la printesa mea puterea si hotararea de a spune ” nu” de a cere explicatii atunci cand i se pare ca este neindreptatita acel vesnic” de ce” si „nu este drept”, eu nu eram asa si pot spune ca nici acum nu sunt. Imi admir copilul si il iubesc mai ales ca este diferita de mine. Cred ca as vorbim ore intregi despre cat de norocos sunt ca parinte sa am un copil care el ma poate invata pe mine unele lucruri. Sper ca acest comentariu sa se subscrie subiectului si nu am facut doar sa spun ce simt.
ApreciazăApreciază