REFORMA DIN ÎNVĂȚĂMÂNT TREBUIE SĂ ÎNCEAPĂ CU REFORMA PROFESORILOR

Degeaba numerotezi altfel clasele și spui că zero va deveni unu.
Degeaba consilierul merge până în Finlanda, să caşte gura sau să tragă cu ochiul cum fac alții , dacă atunci când pui piciorul pe pământ românesc uiți tot și o iei de la capăt. ..
Toată lumea (a se citi cine ajunge la putere) se gândește cum să uniformizeze, cum să dreseze copiii, pentru a răspunde corect (adică așa cum vor ei, cei de la putere) la stimulii lor.
Cum să înveți să nu gândești,. Cum să uiți de propria creativitate. Cum să exersezi starea de stres, de anxietate.
Pentru că, dragii mei, un om stresat și anxios poate fi manipulat. Un om fericit, niciodată!

Dacă veți fi atenți la copiii voștri, veți vedea clar doua categorii distincte : copii care au renunțat să mai țină pasul cu cerințele școlii (au intrat pe un fel de pilot automat, merg la școală, iau note și emoțional par că nu se prea implică) și cea de-a doua categorie – copii care se implică emoțional foarte tare, plâng când iau note mici și somatizeaza dureri de burtă sau de gât, cel mai des, înainte de vreunul dintre multele și desele teste.

Oricum, și prima și a doua categorie au ceva în comun : nu le place să meargă la școală.
Nimic nou, poate veți spune. Dar aici e CHEIA. Acești copii, cei mai mulți dintre ei, au început să umple cabinetele psihologilor.
Pentru că, dacă de acum mergi undeva unde nu Îți place, doar pentru că trebuie, asa vor face și mai târziu în viață.
Și, vă rog să nu veniți cu argumentul că așa ați făcut și voi, părinții, fiindcă nu se pune!!! Uitați -vă cât de fericiți sunteți (suntem)…!

Or, ei, copiii noștri, dacă veți avea timp să îi ascultați, veți afla că ne învață cea mai importantă lecție : CĂ MERITĂM SĂ FIM FERICIȚI, ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ!

Și ei merită să meargă cu bucurie la școală! Dar, pentru asta scoala trebuie să se adapteze la inteligența emoțională a copiilor noștri și nu copiii la o școală rigidă și depășită!!!!!

Pentru asta, e de preferat să se schimbe ce predăm și cum predăm.
Un profesor, care predă cu pasiune, cu entuziasm materia sa va reuși să trezească pasiunea elevilor lui pentru acea materie, oricare ar fi materia predată. Pentru că, știm cu toții, reținem cu ușurință ceea ce ne place și ceea ce ne impacteza emoțional!

Pasiunea față de o materie este pasiunea pentru viață!
Or, copiii văd , aud și simt blazarea adulților care îi învață și stilul de multe ori rigid al lui ” așa trebuie, asta e materia!”.
scoala
Școală e pentru copii și nu copiii sunt pentru școală!
E ca și când le vindem copiilor bocanci, deși ei au nevoie de haine!
Nu ne adaptăm la nevoile lor, dar le băgăm pe gât nevoile noastre încărcând să -i facem să creadă că sunt nevoile lor ! E ca și când le cerem să se facă toți doctori, deși ei vor să se facă pianiști sau balerini sau contabili…!

Așa că, oricât vom face din zero unu , el va fi tot ZERO!
EMMA TOADER, psiholog și jurnalist, specialist NLP (programare neurolingvistică ), autoarea cărții „Porția de fericire” și a cărții în curs de apariție „Copacul banilor”

HOMESCHOOLING ESTE UN STRIGĂT DE DISPERARE!

Homeschooling sau educația acasă trebuie văzuta ca un semnal de alarmă, care arată că felul in care funcționează actualul sistem de învățământ românesc nu mai corespunde nevoilor!

În condițiile în care se face o școală paralelă – meditații peste meditații acasă, ore de teme, pentru a ține „ritmul” cu școala, un efort in plus al copiilor și financiar al părinților – întrebarea firească apare: „De ce nu învață acasă, dacă tot trebuie să-l pregătesc atât?”.

Totul se întâmplă, după părerea mea, pentru că s-a mutat centrul de greutate acasă sau la afterschool, in loc de școală, cum ar fi firesc!

Homeschooling este un strigăt de disperare!
Pentru felul in care se face școală în ziua de azi, pentru lipsa de pasiune a multor profesori in procesul de predare!
Pentru blazare! Pentru lipsa de bucurie si iubire! Pentru lipsa de blândețe! Pentru tăcerea mocnită și încruntată a părinților! Pentru lipsa de reacție!

Nemulțumirea e cuvântul de ordine.
Școala a devenit un fel de armată pe vremuri, obligatorie și chinuitoare, in același timp, performanțele școlare fiind oglinda pregătirii din particular.

Am vorbit cu mulți părinți. Aleargă să-și mute copiii de la o școală la alta, de la o clasă la alta, in speranța iluzorie că ai lor copii vor învăța, dar se vor simți și bine la școală…

” Copilul meu merge la psiholog. A avut 10 pe linie in clasa a -VII-a. Dar, ceva s-a întâmplat la serbarea de sfârșit de an, când directoarea, la poza de grup, l-a pus in spatele colegilor, pe motiv că avea pantaloni scurți si nu dadea bine in poză… El, cu diploma in mâna, a stat in spatele celorlalți si n-a ieșit deloc in poză. De atunci, ceva s-a schimbat, a zis că nu mai învăța pentru notă. A trebui sa il duc la psiholog si l-am pus pe linia de plutire”, povestea o mămică.
Și ea merge la psiholog, ca să facă față stresului.

Altă mămică spune că s-a împrumutat de bani la părinți, pentru a-i pune fiicei sale din clasa a -III-a meditații la engleză. După ce profesoara de engleză de la clasă i-a trimis un bilet, în care o avertiza că „ar trebui să aibă grijă ” să nu scape copilul”, care, dacă va continua in acel ritm, nu va face față la cerințele din clasă „.

La ședințele cu părinții, nimeni nu îndrăznește să spună ceva. Manualele? Nu sunt bune și trebuie cumpărate câte două culegeri la matematică, la română, la fizică, cărți de franceză și de engleză.
Învățământul este gratuit, dar se cer bani, cu acordul părinților, pentru toate acestea, inclusiv pentru zugrăveli și curățenia de început de an scolar…

Pe de altă parte, părinții, care nu au copiii la ” after”, lucrează cot la cot cu copiii exercițiile grele de matematică, in fiecare seară.

„În fiecare seară, iau cartea de matematică și mă uit eu, întâi, și rezolv, ca să-i arăt și copilului” , povestea o mămică a unui băiețel din ciclul primar.

Cei mai mulți profesori oferă puțin la clasă, dar pretind mult. E încurajat sistemul paralel de meditații, ” în particular”.
Mulți profesori vin ca niște robotei la școală, predau fără pic de pasiune materiile, nu trezesc interesul copiilor și îi vânează la note. Iar pentru asta sunt de vină… copiii!

Nimeni nu spune nimic la școală, pentru că nu îndrăznește. Dacă îndrăznește cineva, i se spune că al său copil e „in urma” și „trebuie să recupereze”, pentru a ajunge la nivelul academic din clasă.

Dacă elevul e nefericit la școală, dacă părinții sunt stresați și ei cu școala copiilor si plătesc bani mulți pe meditații si pe cărțile cerute, nu e normal Homeschooling, educația acasă?
” Homeschooling este pentru cei cu bani!” , răspund, triști, unii părinți.

Nu pledez pentru Homeschooling!
Nu cred că asta e soluția!
Dar cred că Homeschooling trebuie văzut ca un strigăt de disperare, un clopoțel, care sună pentru cei care vor să îl audă!
Sistemul de învățământ romanesc, așa cum se prezintă, nu mai merge!
Copiii și părinții lor, beneficiarii acestui sistem, nu mai sunt beneficiari, ci devin victime ale sistemului.

Între ceea ce există de fapt și ceea ce ne dorim este o diferență ca dintre Sparta și Atena!
Ce rămâne de făcut?

Să fim iubiți și din ce în ce mai fericiți!
Emma Toader, psiholog și jurnalist, autoarea cărții în curs de apariție „Porția de fericire”.